Absenta la vot este o normalitate in anumite situatii. Poate ca nu e sanatoasa, zicem noi, insa aceasta poate reflecta, printre altele, si realitatea, si constientizarea acestei realitati cu privire la confuzia transmisa de sus spre electorat. Acesta este momentul in care trebuie evaluata cu cea mai mare onestitate credibilitatea clasei politice, iar nu criticata reticienta electoratului.
In perioada electorala, poporul si-a desfatat auzul cu simfonia de pe vechiul disc al demagogiei de la '89 incoace, in mod special. Dupa alegeri, clasa politica ar trebui sa fie aceea care sa plece urechea si mintea sa interpreteze simptomele electoratului. Nu, oamenii nu trebuiesc impinsi cu orice pret in cabinele de vot. Dimpotriva, cand oamenii nu mai merg la vot, asta ar putea fi interpretata ca linistea dinaintea furtunii. S-a vazut deja in istoria noastra recenta ca si cea dintotdeauna ca, pana la urma, cutitul ajuns la os va determina din partea poporului actiuni spontane si prea socante pentru impertinenta de a nu interpreta corect simptomele electoratului.
Prin absenta la votare, omul de rand nu si-a suprimat pe vecie dreptul sau la vot, nu si-a smuls presul de sub picioare, ba dimpotriva, acesta poate fi modul in care isi exprima opinia politica la un moment dat. Nu dreptul sau de a vota este decolorat de semnificatie, ci vizate sunt pretentiile politicului.
Nu e greu de observat ca niciodata electoratul nu a fost prezent la urne in proportie de 100%. Si asta e normal. Daca odinioara poporul nu avea dreptul de a-si decide singur soarta prin vot, ei bine, el acum nu si-a castigat doar dreptul de a alege intre doua prezenţe politice, dar si dreptul de a decide daca la un moment dat isi va exercita sau nu dreptul de vot. E si acesta un drept care trebuie respectat (adica, nu doar neingradit, dar si apreciat).
Iata ce zicea Cristian Parvulescu in Adevarul de ieri despre situatia din 30 noiembrie, si cu asta inchei pe astazi: "Abuzul de referendum si alegerei este o explicatie a absentismului. Organismul electoral romanesc este obosit, rasufla greu. Sigur ca alegerile sunt plamanii democratiei, dar cand abuzezi de acestea, respiratia devine sacadata. Electoratul roman este obosit"!

2 COMENTARII:
afirmi ca electoratul sanctioneaza prin neprezenta la vot prestatia politicienilor. in cazul asta ar fi normal ca cei care o duc cel mai rau sa fie cei mai absenti de la urne. realitatea arata ca, dimpotriva, cei care o duc bine lipsesc. judetele cu cel mai mare nivel de trai au cea mai mica prezenta la vot. sectorul 3 care arata cel mai ingrijit din bucuresti are cea mai mica prezenta la vot din bucuresti.
Nu tocmai, nu asta am vrut sa spun, ci acelasi lucru, dar in ordine inversa, pentru un alt inteles: neprezenta la vot e o sanctiune a electoratului la prestatia politicienilor. Cu alte cuvinte, doar electoratul inteligent, care da semne ca vrea o schimbare, absenteaza e la vot, si aceasta e doar una din incercari. Dimpotriva, prezenta la vot e o speranta pana la "sfantu-asteapta" ca ceva se va schimba. Si asteptam de cativa ani bunicei...
Ar putea fi mai multe posibilitati de schimbare, dar daca s-a ajuns pana aici, la lehamite, clasa politica ar trebui sa se ingrijoreze. Problema e ca tot noi ne ingrijoram, degeaba, pentru ca noi nu avem clasa politica, ci doar indivizi cu scopuri personale. Nu detin deocamdata dovada ca am avea printre politicienii nostri cel putin doi care sa gandeasca si sa actioneze impreuna pentru un acelasi scop spre binele tarii, ci toti sunt divizati. Partidele sunt probabil doar niste scheme de categorisire a diferitelor grade ale egoismului si lacomiei...
Trimiteți un comentariu