sâmbătă, 13 decembrie 2008

Deschide usa... sau mai bine nu.

Dimineață tristă și posacă. Îți vine ori să te baricadezi în casă, ori, dacă ai cutezanța să ieși afară, să o rupi la fugă și să te ascunzi undeva. Ferestrele încețoșate dinspre bulevard îmi redau o priveliște atât de ștearsă și de şantieristică, încât mă cuprinde un fior bacovian...

Şi tocmai într-o astfel de zi, din întâmplare chiar 13 decembrie, aud pe trei voci, ba chiar pe patru, doi copii scârțâind la ușă, dintre care unul mai mult urlă: "Deschide ușa, creștine, c-am venit și noi la tine..."

Ma întreb, care "și noi", că doar sunt primii pe anul asta, și îți sugerează ideea ca ușa trebuie deschisa.. hm.. sau mai bine nu. Nu, merci. Pretind ei ca "de dieparte au zânit", dar nu-mi prea vine să îi cred, că.. au ajuns cam devreme. Mai exact, cu doua săptămâni înainte de Crăciun..

2 COMENTARII:

Anonim spunea...

haha, f. tare! pai deja incep sa stranga si ei bani de cadouri sa il ajute pe Mosu' mai!

le lys spunea...

daca te cuprinsese un fior baciovian,cine stie, poate erai in "Lacustra" si nu aveai ... ca s-o deschizi...altfel, ai fi deschis-o, nu? :)